Un liceu din Otopeni a ajuns să încalce legea pentru că nu are destule clase. Deși ora de curs trebuie să dureze 45 de minute cu 15 minute de pauză după fiecare curs, elevii învață câteodată doar 20 de minute pe oră.
În Otopeni unde există un singur liceu și unde există un număr de elevi foarte mare, s-a ajuns la o metodă de compromis în care se învață în trei schimburi. Copiii nu sunt mulțumiți, pentru că nu înțeleg foarte bine materia predată și pe repede înainte și într-un timp foarte scurt", a declarat Christine Demeter, reprezentantul Asociației de Părinți din Otopeni.
Potrivit Avocatului Poporului, situația nu este deloc așa în Otopeni.
"Doamna director a menționat că ultima oră de curs de 20 de minute, de la clasele a III-a și a IV-a se continuă cu 20 de minute asincron pe platforma 24Edu sau se continuă în curtea școlii cu activități", a transmis Avocatul Poporului.
Lucrurile sunt complet diferite în județul Neamț. Nu mai puțin de 18 școli vor să-și închirieze sălile de clasă și pe cele de sport pentru că nu au suficienți elevi. Cele mai multe școli caută chiriași pentru perioada de după cursuri, iar unele pentru câteva ore pe săptămână. Altele au chiriași de ani de zile, iar acum trebuie să prelungească contractele la noile tarife.