”Pe 9 septembrie noi avem achiziţionarea vaccinurilor pentru gripă, iar după 15, hai să spunem 1 octombrie, ar trebui să avem şi începutul acestui, eu ştiu, sezon de vaccinare antigripală. Să se vaccineze persoanele cu risc, copiii, cei care lucrează în instituţii direct cu persoane, cum ar fi în învăţământ, cum ar fi în spitale. Noi discutam foarte mult în această vară de prezenţa acestui vaccin şi vaccinarea antigripală. (...) Avem în acest moment în intenţie acest lucru, urmând ca din a doua jumătate a lunii septembrie, cel mai sigur începutul lui octombrie, să avem şi aceste vaccinări”, a răspuns ministrul, întrebat despre modul în care autoritățile vor gestiona situația în școli în contextul în care, odată cu răcirea vremii, va apărea și gripa sezonieră.