”Am votat pentru ce votez de 15 ani, de când sunt în Huşi, pentru schimbare, pentru altă mentalitate, pentru o altă evaluare a fiecăruia dintre noi a societăţii din Huşi. Trebuie schimbare, în contexul în care trebuie să avem grijă de copiii noştri, de părinţii noştri. Sunt foarte mulţi tineri din Huşi care sunt plecaţi şi aşteaptă momentul să revină acasă. Eu cred că momentul a venit şi administraţia locală, care până a cum a mers doar pe un interes personal, poate fi schimbată. Administraţia trebuie să lucreze în interesul comunităţii. Cred că ziua de astăzi este o zi a schimbării. Am văzut oamenii venind la secţiile de vot, este o animaţie în Huşi, mă bucur că toţi vor şi sunt gata să-şi schimbe destinul. Aştept de la oameni acel declic care să schimbe societatea, nu numai societatea din Huşi, ci şi cea din România. Eu cred că ziua de astăzi este ziua care va aşeza lucrurile", a declarat, pentru Agerpres, Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a reiterat apelul către cetățeni să respecte normele sanitare impuse de pandemie și a transmis că acest moment dificil nu poate fi depășit decât împreună.
”La secţia de vot am văzut că se respectă aceste reguli şi m-am bucurat că suntem la unison parteneri într-un moment greu. Acest parteneriat trebuie să rămână pe tot parcursul, pentru a reuşi să gestionăm sezonul rece, un sezon în care ne aşteptăm şi la alte patologii. Eu cred că fiecare în parte şi cu toţii împreună putem trece peste acest moment greu. Rămâne doar să respectăm regulile”, a mai spus ministrul.
Tătaru a votat la școala "Sfânta Ecaterina" din Huşi.