Tătaru: Al doilea val nu va fi ca primul, dar trebuie să fim pregătiți pentru orice
„Eu cred că al doilea val nu va mai fi ca acest prim val, dar noi trebuie să fim pregătiţi pentru absolut orice în acest moment. Noi o să luăm anumite măsuri, mai ales pentru grupele de risc, în care să avem o vaccinare antigripală, vaccinarea antipneumococică pentru cei care sunt cu boli pulmonare cronice, tocmai pentru a preveni posibile cazuri grave într-un eventual val doi. Facem tot posibilul să nu mai ajungem într-o perioadă ca aceasta. Profesional vorbind, nu ştiu dacă un medic se întâlneşte de două în viaţă cu ce s-a întâmplat acum. Nu ştiu dacă o economie trece prin perioada prin care am trecut acum, de două ori într-o 100 de ani. Suntem într-un moment în care am încercat să-l gestionăm şi cred că am reuşit să-l gestionăm destul de corect, chiar dacă unii percep astăzi, nu în cel moment, ca nişte restricţii prea dure”, a declarat ministrul Sănătăţii, într-o emisiune difuzată sâmbătă la un post TV.
Tătaru consideră că pe parcursul verii va continua o transmitere intracomunitară a virusului şi a spus că este nevoie de o vaccinare susţinută antigripală şi antipneumococică a celor din grupele de risc, pentru a preveni cazuri grave.
Când va veni valul doi de COVID-19 în România? Studiul de seoprevalență
Ministrul Sănătății nu a dat un răspuns clar despre perioada în care va veni un al doilea val al epidemiei de coronavirus, dacă va fi la toamnă sau nu. El a explicat că venirea acestui al doilea val depinde în mare măsură și de studiul de seroprevalenţă făcut de Institutul Național de Sănătate Publică.
Nelu Tătaru a explicat că studiul va da și „o previziune pentru un posibil viitor episod” de infecții cu noul coronavirus.
„Acest studiu ne va spune. În general, o pandemie, din experiența noastră, merge tot timpul cu un an - doi de epidemii sezoniere. Gândiţi-vă că în acest moment noi nu avem un vaccin, ca să putem preveni un val doi. Nu putem decât să limităm”, a spus Tătaru. El a spus că, indiferent rezultatul studiului INSP, va fi nevoie de „păstrarea unui minim simţ de alertă, pe care îl avem fiecare dintre noi”.
Ministrul a precizat că în studiul de seroprevalenţă făcut de Institutul Național de Sănătate Publică vor fi testate peste 29.000 de persoane, în funcţie de grupe de vârstă, iar în final acest studiu va arăta câţi dintre români au trecut prin boală şi sunt imunizaţi.
El afirmă că ar recomanda imunizarea cu vaccinul anti-COVID, atunci când acesta va exista, dar că nu crede că această imunizare ar trebui să fie obligatorie.
„Am trecut printr-un prim moment al pandemiei, poate vom trece şi prin al doilea. Suntem o parte dintre noi care se imunizează. Imunizarea noastră se face în două feluri: trecând prin boală sau vaccinându-ne. Deocamdată vaccinul nu-l avem (...) Posibilitatea ca odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an şi jumătate după, nu ştiu dacă o mai fi atât de acerb să îl credem obligatoriu. (...) Ca şi vaccinul antigripal, ca şi vaccinul anti-COVID le recomanzi. Sunt acele seturi de vaccinuri care se fac pe program pe care le luăm din copilărie, pe acelea le-aş face vaccinare obligatorie. Este o patologie care, poate, o s-o avem un an, doi, nu este o patologie care se perpetuează de la an la an. Ne gândim că este un vaccin nou, ne gândim că este o patologie nouă. A introduce obligativitatea fără avea o perioada de testare, o perioadă de evaluare de două-trei sezoane este un lucru dificil. Este o recomandare să se facă, dar nu putem introduce obligativitatea după un an-doi de boală”, a mai spus Tătaru.