Primarul Sectorului 3, apropiat al Gabrielei Firea și șef al Asociației Municipiilor, a găsit de cuviință că este momentul pentru un sondaj de opinie care să arate cât de mulțumiți sunt cetățenii de activitatea domniei sale. Iar asta are un cost: aproape 70.000 de lei, scrie G4media.ro
Primăria Sectorului 3 din București a achiziționat cu 69.600 de lei plus TVA un contract pentru realizarea unui sondaj de opinie, potrivit unui document postat pe site-ul instituției.
E vorba despre un sondaj cu privire la activitatea primăriei, iar câștigătorul procedurii este Centrul de Sociologie Urbană și Regională CURS.
Primarul Sectorului 3 s-a lamentat constant în acest an că tăierea bugetului, operată de guvern, l-a pus în situația de a nu mai putea plăti salariile angajaților.
Astfel, în 10 iunie, el spunea pentru Știrile Pro TV că ”Primăria Sectorului 3 se află în mare dificultate. Noroc că am mai încasat ceva bani acum şi cred că ne încropim de salarii. Bursele nu le plătim de trei luni de zile, că de investiţii nici nu poate fi vorba, dacă nu am fi avut un credit din care să facem nişte investiţii”.