În cadrul unei declaraţii către media, şeful ONU şi-a exprimat speranţă că "un acord oficial" va putea fi atins pe viitor.
"Nu suntem încă acolo", a adăugat el, evocând, fără a intra în detalii, necesitatea de a efectua "muncă tehnică" suplimentară, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Acordul negociat de Antonio Guterres şi de doi dintre adjuncţii săi de peste două luni vizează scoaterea prin Marea Neagră a circa 20 de milioane de tone de cereale depozitate în silozurile ucrainene în special la Odesa (sud) şi facilitarea în cazul Rusiei a exporturilor de cereale şi de fertilizatori.
Declaraţiile şefului ONU au loc după reuniunea de la Istanbul dintre delegaţiile Ucrainei, Rusia, Turciei şi ONU. Aceasta a fost, practic, prima întâlnire în persoană dintre ucraineni şi ruşi de la sfârşitul lunii martie.
Potrivit unor diplomaţi, evacuarea cerealelor ucrainene prin Marea Neagră se va face prin culoare securizate. Va trebui respectat un armistiţiu pentru zonele utilizate, în timp ce navele comerciale vor fi inspectate de Turcia cu concursul ONU, pentru a asigura faptul că Rusia nu transportă arme.
Turcia a anunţat la rândul său că Rusia şi Ucraina au făcut suficiente progrese pentru soluţionarea diferendului lor încât vor avea noi discuţii "săptămâna viitoare".