Judecătoria Sectorului 4 (JS4) a decis, în 23 iulie, că fostul premier Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii", poate fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsă.
Decizia din 23 iulie nu este definitivă. În aceeaşi zi, DNA a anunţat că va contesta hotărârea instanţei, potrivit mediafax.ro.
Magistraţii de la JS4 au analizat propunerea de liberare condiţionată înaintată de comisia responsabilă din Penitenciarul Jilava, potrivit căreia Năstase "a avut un comportament foarte bun pe perioada detenţiei, nefiind sancţionat disciplinar".