„Celor de la PSD le e greu să explice de ce îl țin pe Cîțu pe perfuzii la Palatul Victoria. Ba depun moțiunea, ba nu o mai depun, ba votează moțiunea, ba nu o mai votează. Este un blat pe față. Ei i-au permis lui Cîțu să îngroape democrația. Au refuzat parlamentarilor să voteze o moțiune. Cei de la PSD spun că trebuie să plece toți. Ca să plece un guvern, trebuie să existe o moțiune. Azi discutăm de un guvern fără susținere, Cîțu e ținut pe transfuzii de Ciolacu, deci sunt două variante. Cîțu demisionează sau trece moțiunea. Semnăturile pe moțiunea noastră există. Noi am declarat clar că vom vota prima moțiune de cădere a lui Cîțu care va fi depusă. Noi ne-am ținut de cuvânt, iar pe toată perioadă crizei am rămas consecvenți. Noi, la putere cu Florin Cîțu, nu ne mai întoarcem. El este ținut la putere de către PSD. Și acum, dacă se hotărăște PSD, Cîțu pleacă acasă până la sfârșitul săptămânii. Nu ne-am întors de la ceea ce am declarat, nu mai guvernăm cu Cîțu. Dacă se dorește menținerea lui, atunci PSD și PNL-Cîțu să-și asume”, a declarat Narcis Mircescu.