Potrivit primarului comunei Bran, Rareş Rădăcină, administrarorii Castelului Bran, care sunt proprietarii clădirilor care adăpostesc muzeul, refuză să prelungească contractul cu Ministerul Culturii pentru funcţionarea în acest spaţiu.
„La sfârşitul acestei luni expiră contractul cu Ministerul Culturii privind Muzeul Naţional Bran. Nu ştim încă poziţia Ministerului, proprietarii ne-au pus şi nouă în vedere că nu vor să mai prelungească contractul cu statul. Nici noi nu avem o relaţie foarte bună cu managerul acestui muzeu naţional, iar riscul este închiderea muzeului“, a declarat Rareş Rădăcină, primarul comunei Bran, potrivit Mediafax.
Anul trecut, o delegaţie formată din reprezentanţi ai Primăriei Bran, ai Consiliului Judeţean Braşov şi ai Muzelui Judeţean de Istorie au obţinut o serie de condiţii de relocare a celor peste 7.000 de exponate din cadrul Muzelui Naţional Bran, de la reprezentanţii Ministerului Culturii.
În 18 mai 2006, Castelul Bran a fost retrocedat moştenitorilor din familia de Habsburg. Piesele din Castelul Bran au fost mutate atunci în clădirea care găzduia Muzeul Vămii, dar aici sunt adăpostite şi alte obiecte de patrimoniu.