"În opinia mea, de vicepreşedinte al AEP, cele două organisme implicate în situaţia aceasta ar fi trebuit ca în urma întâlnirii de săptămâna trecută să identifice soluţii practice în interesul alegătorilor. Din păcate, s-a ajuns la o dezbatere politică inutilă interesului alegătorilor", a declarat Muhuleţ, contactat la sediul Autorităţii Electorale Permanente.
Chestionat despre Hotărârea 4, despre care BEC a informat, vineri, prin comunicat, că în baza acesteia se pot organiza noi secţii de votare în străinătate, vicepreşedintele AEP a spus că, în acest caz, BEC "a interpretat" articolul 54 din Legea 370/2004, "creând, astfel, o posibilitate interpretabilă de a se organiza secţii de votare în străinătate între cele două tururi de scrutin".
"Hotărârea 4 poate fi considerată ilegală doar dacă o instanţă se pronunţă în sensul acesta. Neatacând nimeni în sensul acesta această hotărâre de interpretare, ea îşi produce efectele", a completat acesta.