O persoană care participa la protestul din apropierea Palatului Parlamentului a fost condusă la secție și riscă o amendă de 500 de lei întrucât a rămas pe trecerea de pietoni pentru a determina mașinile să se oprească după ce jandarmeria eliberase traficul, a declarat, purtătorul de cuvânt al jandarmeriei, Georgian Enache, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, persoana va fi amendată conform Legii 60/1991, art.26 lit.e), care face referire la acțiuni sau manifestări cu intenția de tulburare în orice mod a adunărilor publice.