Isterie în jurul vaccinului Pfizer, asta după ce pe flacon a apărut o altă denumire pentru același ser. Din acest motiv, mai mulți români au refuzat să se vaccineze.
În România autoritățile folosesc în momentul de față trei tipuri de vaccinuri pentru imunizarea populației, cel mai utilizat ser fiind cel produs de către Pfizer BioNTech, însă denumirea să este Comirnaty, cu totul altă față de cea pe care o știu unii români.
CNCAV explică mai jos exact acest lucru, mai exact faptul că vaccinul produs de către Pfizer BioNTech se numește Comirnaty, nu Pfizer, și unii români au rămas foarte derutați când au fost imunizați cu un ser a cărui denumire nu conținea și denumirea producătorului.
“Doamnă, eu nu vreau Comirnaty. Eu vreau Pfizer. Așa m-am programat pe platformă, la Pfizer.
– Este în regulă, Pfizer o să primiți.
– Dar pe sticluță scrie Comirnaty!”
Este un dialog des întâlnit în centrele de vaccinare în care este administrat vaccinul Pfizer.
De unde apare confuzia această despre Pfizer, BioNTech și Comirnaty?
De la ambalajul dozei. Primele doze au venit cu etichetă de PfizerBioNTech, apoi unele doze au venit cu o etichetă pe care este scris doar BioNTech, iar acum pe doze sunt etichete Comirnaty.
Coordonatorul centrului de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor ne-a explicat cum s-a propagat confuzia. Oamenii, după ce se vaccinau cu prima doză, povesteau experiența trăită prietenilor, rudelor și vecinilor. Când le venea rândul acestora, toți se așteptau să vadă eticheta Pfizer.
Nu de puține ori, personalul vaccinator din centre este nevoit să le arate oamenilor cele trei etichete pentru a le demonstra că vaccinul administrat este cel pentru care s-au înscris.
PfizerBioNTech este producătorul vaccinului împotriva COVID-19, iar Comirnaty este denumirea vaccinului.
Vaccinarea cu oricare dintre vaccinurile autorizate de către Agenția Europeană a Medicamentului este sigură, gratuită și voluntară.”