"Nu am voie să vă declar nimic. Vă rog să mă iertaţi, îmi pare rău", spunea Flori Dinu imediat după eliberarea sa din centrul de arest. În faţa judecătorilor, directoarea Hexi Pharma a dat însă declaraţii complexe şi astfel i-a convins să îi dea o măsură mai blândă. Instanţa a luat în calcul inclusiv circumstanţele personale ale acesteia, fără a le preciza, însă.
"Raportat la gravitatea şi natura presupuselor infracţiuni patrimoniale imputate inculpatei, de calitatea în care aceasta a acţionat, urmările faptelor reţinute în sarcina sa, judecătorul apreciază drept oportună măsura arestului la domiciliu. Pe lângă circumstanţele reale ale faptelor imputate, judecătorul apreciază că şi circumstanţele personale ale inculpatei pot constitui temei al aprecierii asupra privării sale de libertate."
Chiar şi aşa, magistraţii consideră că sunt indicii care arată vinovăţia lui Dinu, şi spun că:
"având calitatea de director general al HEXI PHARMA, cu atribuţii îndeosebi pe partea de vânzări, inculpata a cunoscut faptul că a încheiat în numele societăţii, cu diverse unităţi spitaliceşti, contracte având ca obiect antiseptice de uz uman şi obiecte, care nu respectau specificaţiile din etichete."
Flori Dinu este acuzată de 99 de infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, 29 de infracţiuni de înşelăciune şi participaţie improprie la zădărnicirea combaterii bolilor.