Deputatul PNL de Alba ,Florin Roman, a susţinut, duminică, într-o postare pe Facebook, că moţiunea ar fi însoţită de peste 30 de semnături scanate, copiate din tabele şi cu suspiciuni de falsificare.
Anterior acestei postări, vicepreședintelui Senatului, Alina Gorghiu (PNL), a tras și ea un semnal de alarmă în acest sens. Senatorul arată faptul că, în cadrul ședinței Birourilor Permanente Reunite, de luni, liberalii vor solicita o analiză a moțiunii depuse de USR-PLUS și AUR pentru a vedea dacă îndeplinește condițiile procedurale.
”Mâine, la BPR, vom analiza dacă moțiunea depusă de USR - PLUS - AUR, alianța toxică, îndeplinește condițiile procedurale pentru a putea stabili calendarul. Vă mărturisesc că sunt diverse semne de întrebare, iar mâine le vom analiza pe toate.”, spune Alina Gorghiu.
Ba mai mult, chiar și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a lăsat să se înțeleagă că există posibilitatea ca moțiunea USR-PLUS-AUR să nu ajungă la votul din plenul Parlamentului.
”Dacă moțiunea alianței USR AUR nu ajunge la vot în plen suntem dispuși să vorbim cu USR și AUR, să convenim un text al moțiunii, să semneze moțiunea pentru a avea cele 234 de voturi și în 10 minute o depunem. Guvernul Cîțu trebuie să plece”, a declarat Marcel Ciolacu.
"Nu am informaţiile acestea, dar vă spun atâta: dacă există semnături false pe o moţiune, cei care au făcut acest lucru trebuie să răspundă. Şi dacă USR s-a asociat şi cu o moţiune cu semnături false, deja lucrurile arată foarte trist", a replicat Florin Cîţu.