Secretarul doi al ambasadei ruse şi paznicul acesteia, angajat ce are atât atribuţii de pază cât şi de securitate, au murit după atacul executat aproape de clădirea secţiei consulare a ambasadei, a precizat Alexandr Bastrikin, preşedintele Comitetului de Instrucţie rus, instituţie subordonată Kremlinului, relatează EFE preluat de Agerpres.
Talibanii care guvernează Afganistanul au asigurat că este în desfăşurare o investigaţie a atacului şi ''vor fi luate măsuri mai serioase pentru securitatea ambasadei''.
''Avem relaţii strânse cu Federaţia Rusă şi nu vom permite ca astfel de acţiuni ale inamicilor să afecteze negativ aceste relaţii'', a declarat un purtător de cuvânt al MAE de la Kabul.
Teroristul autor al atacului a fost iniţial reperat de forţele de securitate aflate la faţa locului şi care au intervenit pentru a-l imobiliza, dar acesta a reuşit totuşi să-şi detoneze dispozitivul exploziv.
Până în prezent, nicio grupare armată nu a revendicat atentatul, deşi de obicei în spatele unor astfel de acţiuni se află gruparea jihadistă Statul Islamic, devenită principala ameninţare după ce talibanii au preluat din nou puterea în Afganistan cu un an în urmă.