Comisia Electorala Centrală a Rusiei a declarat duminică seara că partidul Rusia Unită al preşedintelui rus s-a clasat pe primul loc la aceste alegeri regionale în cele patru teritorii anexate din Ucraina.
Preşedinta Comisiei Electorale, Ella Pamfilova, a salutat alegerile care s-au desfăşurat într-o "manieră dinamică, cu puţine nereguli".
Cu aceste alegeri desfăşurate timp de trei zile, de vineri până duminică, Moscova încearcă să-şi legitimeze anexările în Ucraina prin votul organizat şi în teritoriile ocupate din est şi sud.
În pofida condamnărilor puternice din partea Occidentului, Rusia a proclamat în septembrie 2022 anexarea a patru teritorii ucrainene pe care le controlează doar parţial - Zaporojie, Herson, Doneţk şi Lugansk - după "referendumuri" nerecunoscute de comunitatea internaţională.
Nave de război în Marea Neagră și Delta Dunării! A început exercițiul "Sea Breeze 23.3"
Alegerile au loc cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale programate pentru începutul anului 2024, care l-ar putea menţine pe Vladimir Putin la putere până în 2030, scrie Agerpres. Alegerile regionale în Rusia au fost organizate pentru a desemna guvernatori, deputaţi regionali şi aleşi municipali. Votarea online a fost posibilă în mai multe regiuni ruseşti, inclusiv în capitala Moscova.
Kremlinul jubilează
Aparenta victorie i-a dat curaj purtătorului de cuvânt al Kremlinului să jubileze în declarațiile sale de presă.
„Dacă preşedintele rus Vladimir Putin va decide să candideze la viitoarele alegeri prezidenţiale din 2024, nimeni nu va putea să-i facă concurenţă”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu pentru media rusă de ştiri economice ruse RBC, acordat în contextul alegerile regionale şi locale desfăşurate în weekend în Rusia.
"Preşedintele nu a anunţat încă dacă îşi va depune candidatura", a remarcat totuşi Peskov, citat de RBC.
"Dar, dacă presupunem că preşedintele şi-ar înainta candidatura, atunci este evident că nimeni nu poate să-i facă o concurenţă reală în stadiul actual în ţara noastră", susţine purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adăugând că că Putin "se bucură de sprijinul absolut al populaţiei".
UE ripostează cu un avertisment dur
Uniunea Europeană a avertizat luni Rusia că vor exista "consecinţe" pentru toţi cei implicaţi în organizarea alegerilor - pe care ea le consideră ilegale - în teritoriile ucrainene anexate de Moscova, relatează France Presse.
Moscova a revendicat duminică victoria partidului preşedintelui rus Vladimir Putin, "Rusia Unită", în aceste teritorii situate în estul şi sudul Ucrainei.
„Generalul Armaghedon” revine în grațiile lui Putin după revolta Wagner a lui Prigojin - Cum l-a răsplătit Kremlinul
"Respingem cu fermitate încercările zadarnice ale Rusiei de a legitima şi de a normaliza controlul său militar ilegal şi anexarea unei părţi din teritoriul ucrainean", afirmă UE într-un comunicat.
"Conducerea politică a Rusiei şi toţi cei implicaţi în organizarea (acestor alegeri) vor trebui să se confrunte cu consecinţele acestor acte ilegale", afirmă textul.
Cele 27 de state membre ale UE au impus deja 11 pachete de sancţiuni împotriva Rusiei de la invazia ei în Ucraina în februarie 2022.
În pofida fermelor condamnări occidentale, Rusia a proclamat în septembrie 2022 anexarea a patru teritorii ucrainene pe care nu le controlează decât parţial - Zaporojie şi Herson, în sud, Doneţk şi Lugansk, în est - în urma unor "referendumuri" nerecunoscute de către comunitatea internaţională.
Luptele continuă pe frontul din Ucraina, unde armata Kievului desfăşoară o contraofensivă.
Alegeri locale au avut loc şi în peninsula Crimeea, anexată în 2014 de Moscova.
Acestea au fost respinse categoric de Ucraina şi de aliaţii săi, care le-au calificat ca fiind nule şi neavenite.
Ruşii au votat duminică în cadrul acestor alegeri regionale fără suspans, în contextul unei opoziţii reduse la tăcere, unde vocile critice la adresa invaziei ruse în Ucraina sunt reprimate fără milă.
Acest scrutin intervine cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale prevăzute la începutul anului 2024, care l-ar putea confirma pe Vladimir Putin la putere până în 2030.