Mormântul, situat la Amphipolis şi datând din anii 325-300 î.e.n., este „în mod clar, extrem de important” a spus primul ministru grec, Antonis Samaras, care vizitat situl arheologic. Conform unui reprezentant al Ministerului Culturii din Grecia, pare să fie vorba de cel mai mare mormânt descoperit până acum în această ţară, scrie descopera.ro.
Până acum, arheologii au scos la iveală o scară cu 13 trepte care duce la o alee, flancată de ziduri şi care se termină în dreptul unei arcade împodobite cu sculpturi reprezentând doi sfincşi, cărora le lipsesc însă aripile şi capetele.
Aparent nederanjat vreodată de jefuitorii de morminte, monumentul ar adăposti, cred arheologii, rămăşiţele unui înalt oficial al curţii din vremea lui Alexandru cel Mare.
Arheologul Katerina Peristeri, care lucrează la acest proiect, susţine că, iniţial, deasupra mormântului s-ar fi aflat statuia de piatră a unui leu, statuie care a fost găsită în urmă cu aproximativ un secol la cca. 5 km depărtare de mormânt.