Deciziile premierului privind eliberarea din funcţie pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru secretarii adjuncţi, secretarul general al MDRAPFE şi adjuncţii acestuia au fost publicate duminică în Monitorul Oficial.
Premierul a anunțat duminică, la ora 15.00 că i-a eliberat din funcţie pe toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene și secretarii adjuncţi, secretarul general al MDRAPFE şi adjuncţii acestuia.
Altfel, prin Decizii ale prim-ministrului, au fost demişi cinci secretari de stat din cadrul MDRAPFE: Ciprian Lucian Roşca, Virgil-Alin Chirilă, Mihail Doruş, Sirma Caraman, Luminiţa Zezeanu.
Totodată, Grindeanu a decis eliberarea din funcţie a patru subsecretari de stat de la MDRAPFE: Marcel Alexandru Stoica, Angel Gheorghiu, Adriana-Mihaela Udroiu, Mihai Grigore.
Premierul a semnat şi Decizia de încetare a exercitării atribuţiilor aferente funcţiei de secretar general al MDRAPFE în cazul Ionelei Stoian şi celei de secretar general adjunct pentru Mihaela Dincă şi Iuliana-Camelia Coporan.