"Partea israeliană a fost informată în special despre punctele esenţiale ale contactelor telefonice care au avut loc astăzi cu liderii Palestinei, Egiptului, Iranului şi Siriei", a indicat Kremlinul într-un comunicat citat de Agerpres.
Potrivit Moscovei, discuţia cu premierul Netanyahu s-a concentrat "pe situaţia de criză rezultată din escaladarea brutală a conflictului israeliano-palestinian".
Vladimir Putin a prezentat "condoleanţe sincere familiilor şi prietenilor israelienilor decedaţi".
El l-a informat, de asemenea, pe interlocutorul său "despre măsurile luate de Rusia pentru a promova normalizarea situaţiei, pentru a preveni o nouă escaladare a violenţelor şi o catastrofă umanitară în Fâşia Gaza".
"Am reafirmat dorinţa fundamentala a Rusiei de a-şi continua acţiunea în vederea încetării confruntării israeliano-palestiniene şi a obţinerii unei soluţionări paşnice prin mijloace politice şi diplomatice", a adăugat Kremlinul.
Putin a avut luni convorbiri telefonice cu preşedinţii egiptean Abdel Fattah Al-Sissi, iranian Ebrahim Raissi, sirian Bashar al-Assad şi cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas.
În cadrul acestor convorbiri, Putin şi-a exprimat îngrijorarea faţă de "creşterea catastrofală" a numărului de victime civile în Gaza şi de o posibilă escaladare a conflictului dintre Israel şi Hamas într-un "război regional".
Rusia menţine în mod tradiţional relaţii bune atât cu autorităţile israeliene şi palestiniene, cât şi cu actori regionali precum Siria, Egiptul şi Iranul, notează AFP.