"Voi începe cu o informaţie tristă. Astăzi a avut loc o mare nenorocire în România, într-un spital din Constanţa şi din păcate au murit şapte pacienţi. Vă rog frumos pe toţi ca împreună cu mine să păstrăm un moment de reculegere pentru victimele incendiului de la Spitalul din Constanţa", a afirmat Iohannis, citat de Agerpres, potrivit traducerii oficiale.
Comitetul director al Premiului Carol cel Mare a decis să acorde Președintelui Klaus Iohannis premiul pentru anul 2020 ca recunoaștere a meritelor în ceea ce privește „conducerea României pe o traiectorie pro-europeană, bazată pe valorile statului de drept”, pentru „eforturile depuse pentru consolidarea Uniunii Europene și a statelor membre”, precum și pentru „promovarea echității, a protecției minorităților și a diversității culturale și pentru rolul său de creator de punți de legătură între societățile din vestul și estul Europei.”
Premiul internațional Carol cel Mare al orașului Aachen este conferit anual, începând cu anul 1950, personalităților publice sau organizațiilor care s-au remarcat prin implicarea deosebită în favoarea unității europene sau a cooperării între statele membre.
Pe lista laureaților se află părinții fondatori ai Comunității Europene, arhitecții Uniunii Europene moderne și reprezentanții mișcărilor democratice din Europa Centrală și de Est. De asemenea, printre personalitățile marcante care au primit acest premiu se numără și Winston Churchill, Henry Kissinger, Václav Havel, Jean-Claude Juncker, Angela Merkel, Donald Tusk, Herman Van Rompuy, Martin Schulz, Papa Francisc, Simone Veil, regele Juan Carlos al Spaniei și Papa Ioan Paul al II-lea, care a primit în 2004 singurul Premiu Extraordinar „Carol cel Mare” acordat până în prezent. Ultimii doi laureați au fost Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, în 2018, și secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, în 2019, mai arată sursa citată.