”Este un moment de cotitură în dezvoltarea vaccinului nostru candidat împotriva Covid-19. Această analiză preliminară pozitivă rezultată în urma testului nostru de fază 3 ne oferă primele indicaţii clinice că vaccinul nostru poate preveni boala, inclusiv formele grave”, a declarat Directorul Moderna, Stéphane Bancel.
În rândul persoanelor cărora li s-a administrat vaccinul Moderna nu s-au aflat pacienți în stare gravă, faţă de 11 din grupul placebo. 9%-10% dintre cei care s-au vaccinat au acuzat efecte secundare după administrarea celei de-a doua doze, precum oboseală, dureri musculare sau iritaţie în jurul înţepăturii
Săptămânile viitoare, compania americană va solicita autorizaţia de punere pe piaţa în SUA, vaccinul trebuind să primească aprobarea autorităţilor de reglementare.
Compania vrea să producă anul acesta aproximativ 20 de milioane de doze de vaccin şi între 500 de milioane şi un miliard de doze în 2021, în unităţile proprii şi în cele înființate în urma parteneriatelor din SUA, Elveţia şi Spania.
Comitetul pentru medicamente umane al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) a anunțat lansarea unei evaluări continue (”rolling review”) a vaccinului experimental mRNA-1273 al companiei Moderna şi examinează prima serie de date. Prin această procedură, companiile farmaceutice pot supune evaluării produse medicale împotriva noului coronavirus înaintea finalizării activităţii de dezvoltare a acestora şi înainte să poată furniza documentaţia completă, cu scopul de a grăbi procesul de aprobare, informează Agerpres.
Agenţia europeană de reglementare în sectorul sanitar a anunţat, tot luni, lansarea evaluării vaccinului produs de Moderna, după decizii similare luate în cazul celor două dezvoltate de AstraZeneca şi Pfizer.
Citește și: ”OMS temperează optimismul: Vaccinul anti-Covid nu va pune imediat capăt pandemiei!”