Totul s-a petrecut în Galați. Bărbatul în vârstă de 54 ani locuia singur, într-un apartament situat la marginea orașului.
Pentru că nu a mai fost văzut de câteva zile, oamenii au intrat la bănuieli. Zilele trecute, vecinii au simțit un miros suspect și pentru că unul dintre ei avea cheia de rezervă de la garsoniera în care locuia bărbatul, a intrat să vadă ce s-a întâmplat.
Ce au descoperi i-a șocat însă: bărbatul zăcea înjunghiat sub niște pături și haine, frumos aranjate pe pat. Cadavrul - spun oamenii - a fost observat din întâmplare, pentru că era acoperit cu multe pături, de sub care ieșea o mână însângerată, scrie realitateadegalati.net.
„Când am intrat, am văzut un munte de haine, dar bine așezate pe pat, pături, pilotă și așa mai departe. Ei, lucrurile sunt așezate pe pat, hai să mergem, am zis, dar întorcându-mă am văzut mâna atârnată la marginea patului, cu rană. L-am văzut ultima oară duminică și atunci mi-a spus că îl dăduse pe un individ afară, pe care îl mai primea să doarmă pe la el”, a povestit vecinul victimei.
Potrivit vecinilor, victima tocmai dăduse afară un om fără adăpost pe care îl mai primea din când în când în casă și cu care se pare că obișnuia să consume băuturi alcoolice. Omul străzii a fost ridicat de polițiști, fiind găsit într-o canalizare lângă bloc, având o pătură din casa victimei. El a fost audiat de polițiști.
O anchetă este în plină desfășurare. În cauză s-a deschis un dosar pentru moarte suspectă. Medicii legiști vor stabili după necropsie cauza morții.