B. S., un om de afaceri din Bistriţa, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit decedat, luni, chiar în magazinul său de piese auto care funcţiona. Cel care l-a găsit a fost proprietarul clădirii în care funcţiona magazinul, care îl căuta pe bărbat pentru a încasa chiria pentru spaţiu. Acesta a fost şi cel care a alertat autorităţile.
"Ieri a fost la grătare cu un grup de prieteni şi părea că nu se simte bine. Transpira abundent şi prietenii i-au atras atenţia că ceva nu e în regulă. Aseara, pe la ora 21.00, a vorbit ultima dată cu unul dintre prietenii cu care fusese la grătar", a explicat, pentru bistriţeanul.ro, Cornel Roş, cel care l-a descoperit pe bărbat.
Potrivit acestuia, în încăpere se simţea un miros puternic de diluant. Reprezentanţii poliţiei bistriţene susţin că bărbatul nu prezenta urme de violenţă, însă doar autopsia va scoate în evidenţă ce i-a cauzat moartea.