Înaintea procesului, mitropolitul fusese interogat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), relatează Reuters preluat de Ziare.com.
De altfel, chiar șeful SBU Vasil Maliuk a afirmat ulterior că "legea şi răspunderea pentru încălcarea ei sunt aceleaşi pentru toţi".
The prosecutor read out the text of the suspicion to Pasha Mercedes
— NEXTA (@nexta_tv) April 1, 2023
"The investigation established that starting from February 24, 2022, after the full-scale aggression of the Russian Federation, Pyotr Lebed (Metropolitan Pavel) decided to justify the aggression of the Russian… pic.twitter.com/Qnrx3kyuy9
Biserica Ortodoxă Rusă este acuzată de autorităţile ucrainene de menţinerea legăturilor cu Biserica Ortodoxă Rusă, respectiv cu Patriarhia la Moscova, deşi cel puțin la nivel terioretic a rupt oficial legăturile cu aceasta în mai anul trecut.
Tot sâmbătă, zeci de credincioşi ai UOC s-au adunat pentru a protesta în faţa Lavrei Peşterilor (Pecerska Lavra) din Kiev, la scurt timp după ce mitropolitul Pavlo a anunțat prin intermediul presei un mesaj video în care anunţa că "lavra a fost percheziţionată".
"Ei zic că eu susţin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Eu am spus, spun şi voi spune: condamn toate tentativele împotriva statului nostru, iar ceea ce au făcut Rusia şi Putin este de nejustificat", a arătat el.