În tradiţia locului, se crede că stânca ar fi blestemată după ce, de-a lungul anilor, de la înălţimea s-au aruncat sau au căzut în gol zeci de oameni, dovadă fiind crucile de fier ridicate în vârf sau în jurul acesteia.
Oamenii locului mai spun că stânca se mişcă în fiecare noapte pentru că diavolul vrea să fugă cu ea, dar nu reuşeşte. Noapte de noapte, stânca se mută, fie pe stânga, fie pe dreapta, căci se pare, diavolul nu a încetat să încerce să o ia şi să o ascundă în adâncurile apelor pentru a putea stăpâni lumea, şi nu reuşeşte decât să o urnească doar câţiva centimetri.
O explicaţie pentru elucidarea misterului ar putea fi iluzia optică ce se crează din cauza măririi sau micşorării debitului apelor. Fenomenul natural ar fi la baza senzaţiei de deplasare a Pietrei Dracului.
„În anul 1949 învăţătorul Pristavu a vrut să se urce pe vârful stâncii. Dar tocmai atunci când a crezut că a atins culmea, ultima piatră de care s-a agăţat s-a desprins, iar el a căzut şi a murit”, îşi aminteşte profesorul pensionar Dorel Rusu, fost primar al comunei Poiana Teiului în primii ani după revoluţie, citat de Adevărul.
După ce s-a sfătuit cu preotul paroh Vasile Păvăleanu, primarul a dispus să fie montată în vârful stâncii o cruce ca să alunge duhurile rele.
„De atunci, toţi creştinii care trec prin acest loc îşi spun o rugăciune-n gând, după care-şi fac semnul crucii”, mai spune Dorel Rusu.
Pentru că în vârful stâncii a crescut un tei, stânca a fost denumită şi Piatra Teiului.
Diavolul a pierdut pariul cu Dumnezeu
Despre una din legendele Pietrei Teiului a scris şi Alecu Russo în secolul XIX. Se spune că stânca îşi schimbă locul în fiecare noapte, iar atunci când dracul vine la ea, toate focurile din localităţile vecine se sting şi toate animalele, de la păsări la patrupede, tac.
Legenda spune că stânca solitară a apărut după un pariu dintre diavol şi Dumnezeu. Dracul s-a lăudat că va fura o bucată de stâncă de pe vârful Muntelui Ceahlău, într-o noapte, şi până dimineaţa va deveni stăpân peste omenire.
,,Un zgomot grozav se auzi şi umbra zvâcni în picioare... Diavolul (căci el era), îşi desfăcu aripile, ridică dintr-o clătinătură stânca şi pluti o clipă deasupra Ceahlăului. Se îndreptă spre valea Bistriţei - când o chemare ascuţită sună în văi. Era cântecul de veghe al cucoşului... Şi pentru că noaptea e a diavolului numai decuseară până la cântători, pierzând puterile, diavolul se cutremură, îşi descleştă ghearele şi stânca căzu greu” (Alecu Russo).
Şi Alexandru Vlahuţă preia o legendă despre Stânca Dracului în ,,România pitorească” care spunea că Aghiuţă, supărat pe auriul Bistriţei a vrut să o zăgăzuiască pentru totdeauna, aşa că urcând pe culmile Ceahlăului ,,o rupt de acolo un hărtan şi legându-l de-a fedeleşu’ s-a pogorât cu el în puterea nopţii către valea Bistriţii”.
Cântatul cocoşilor l-au prins pe Scaraoţchi coborând spre vale furios acesta ,,zbughind-o la naiba” şi lăsând namila de piatră în bătătura Călugărenilor (sat din comuna Poiana Teiului). O altă legendă vorbeste despre un căpcăun care fura fetele din sat şi le ducea pe platoul muntelui, unde le transforma în stane de piatră cu înfăţişări ciudate.
