Recent, Rover-ul Curiosity a transmis o fotografie care dezvăluie o structură misterioasă, aflată într-o stâncă a Planetei Marte. În fotografia pare a fi o ușă perfect sculptată în piatra peisajului marțian.
Poza a dat frâu liber imaginației diverșilor comentatori, care au și văzut o intrare secretă către ascunzătoarea marțienilor sau, spun aceștia, ar putea fi vorba despre un portal, o cale de acces către un alt univers. La polul opus, internauții de pe Reddit susțin că aceasta ar fi rezultatul unei prăbușiri ca urmare a unui cutremur. De altfel, cel mai mare seism înregistrat până acum pe Planeta Roșie s-a petrecut săptămâna trecută, pe 4 mai, și a fost estimat la o magnitudine de 5 grade pe scara Richter.
Alții cred că ușă marțiană ar avea doar câțiva centimetri înălțime. Chiar și așa, imaginea a deschis calea către fantezii, în care personajele principale sunt omuleții verzi de pe Marte.
"Ei bine, nu putem spune ca martienii exista, ci ca un robot in care avem incredere, alaturi de un robot mititel pe care l-a trimis la filmare, descopera imaginile astea. Cat de mare este in realitate, cat este de mic, nu stim. Toate speculatiile trebuie luate in seama. Imaginatia impreuna cu stiinta fac casa foarte buna", a declarat scriitorul Alexandru Mironov.
Astfel, Omuleţii verzi şi farfuriile zburătoare vor constitui subiectul unei audieri publice în Congresul SUA, săptămâna viitoare. Este și prima audiere după multe decenii, în condiţiile în care Congresul face presiuni asupra Pentagonului şi a altor agenţii de securitate naţională din Statele Unite pentru a obţine mai multe răspunsuri în acest sens.
Se așteaptă ca audierea din cadrul Congresului să fie una minuțioasă, pentru a scoate la iveală cât mai multe date.
În urmă cu 5 luni, Legea de autorizare a apărării naţionale a cerut armatei să înfiinţeze un birou permanent de cercetare a OZN-urilor şi să ia o serie de alte măsuri pentru a colecta şi investiga rapoartele privind “obiectele zburătoare neidentificate”. În 2021, la cererea Comisiei de Informaţii a Senatului, a fost publicat un raport care a prezentat 144 de incidente cu obiecte zburătoare neidentificate, inclusiv 18 în care observatorii au raportat modele total neobişnuite de mişcare pe bolta cerească.