Mireasă pentru fiul meu. Florin şi Alexandra au intrat în competiţie în luna februarie şi, deşi erau foarte apropiaţi, niciodată nu au oficializat relaţia. În momentul în care poarta casei s-a deschis pentru concurenţii care îşi doreau să plece, cei doi au fost primii care au părăsit competiţia.
Mireasă pentru fiul meu. Cert e că, după doar o săptămână, amândoi s-au întors foarte determinaţi în emisiune şi vor să redevină concurenţi. Florin, însă, nu are niciun menajament când vine vorba de bani. Acesta a declarat clar "Eu m-a întors pentru bani. Sunt împreună cu Alexandra şi vrea să câştig marele premiu", dovadă clară că cei doi formează un cuplu doar pentru a putea câştiga Florin marele premiu.
Mireasă pentru fiul meu. Chiar dacă încă nu are certitudinea că va rămâne în casă, unul dintre concurenţi îi cam încurcă planurile fostului videochatist. Valentin, cel mai votat concurent în acest moment, îi face grea calea lui Florin către marele câştig, aşa că nou-reintratul face orice ca să îl elimine. Ştie că Adriana are mulţi susţinători şi îi este teamă de acest lucru, scrie spynews.ro.