Temperaturile resimțite în această dimineață au fost extrem de scăzute, mult sub normalul acestei perioade. Adstfel, în zona Ceahlăului, valorile resimțite au fost în jurul a minus 5 grade Celsius.
Tot minus 5 grade au fost resimțite la Călimani, minus 4 grade la Bâlea-Lac, iar minus 3 grade la Întorsursa Buzăului.
Harta temperaturilor resimțite (ora 8.00 dimineața, sursa ANM):
Primii fulgi de zăpadă au căzut deja în țara noastră. La Bâlea Lac, la 2.000 de metri altitudine, s-a așternut în această dimineață primul strat de zăpadă.
A fost nevoie de intervenția drumarilor care au împrăștiat trei tone de sare pentru a face drumul practicabil.
Test de frig trecut cu brio! Carmen Iohannis, în mânecă scurtă la 10 grade
Și în nordul țării a nins. În zona Câmpulung Moldovenesc, dar și în Vatra Dornei au căzut, încă de vineri dimineață, primii fulgi de zăpadă.
Nu este însă prima ninsoare din această toamnă din Bucovina. În Munții Giumalău au început să cadă primii fulgi de nea încă de pe 20 septembrie.
Meteorologii spun că sfârșitul de săptamână vine cu ploi și temperaturi scăzute în toata țara. Mercurul din termometre nu va indica mai mult de 18 grade. Vremea va rămâne rece, cel puțin, până marți.