Temperaturi negative au fost atinse în mai multe zone din ţară. Termometrele au coborât cel mai mult în sud-vestul ţării: minus 9,5 grade la Tarcu.
Minus 9,3 grade s-au înregistrat la Vf.Omu, în timp ce la Bâlea Lac au fost minus 6,8 grade. Minus 7,1 grade au fost la Călimani, în nordul ţării, potrivit ANM.
A scăpat de frigul crunt zona de sud-est: la Constanţa, temperaturile nu au coborât sub 8 grade Celsius.
Joi, deşi valorile termice vor creşte uşor faţă de ieri, vremea va fi în continuare rece, mai ales dimineaţa. Temperaturile maxime se vor situa între 12 şi 21 de grade.
În primele ore ale zilei va mai fi brumă, local în centrul ţării şi izolat în rest. Cerul va fi variabil în jumătatea de est a teritoriului, dar mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali şi Orientali, informează Realitatea TV.
În Capitală, dimineata 3...4 grade, mai coborâtă în zona preorăşenească până în jurul valorii de 1 grad si condiţii de brumă. Pe parcursul zilei, valorile termice vor marca o creştere uşoară, dar vremea va fi în continuare rece. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 19 grade.
La munte, cerul va fi variabil ziua în masivele estice şi sud-estice şi mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali şi Orientali. Vor fi...
La mare, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime, în uşoară creştere faţă de ieri, vor fi de 16 ... 17 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 17 şi 19 grade.