Fetele, de 12, respectiv 9 ani, erau în grija mătușii, pentru că mama acestora are un handicap și nu le poate oferi sprijin.
Ajunși la fața locului, în urma unei sesizări, polițiștii au aflat că mătușa și-ar fi vândut nepoatele pentru doi galbeni, viitorilor soți ai minorelor, la rândul lor, minori.
Una dintre fete ar fi fost trimisă la o familie din Dolj, iar cealaltă, la o familie din Gorj.
Minora în vârstă de 12 ani le-a povestit reprezentanților Direcției pentru Protecția Copilului că ar fi fost abuzată.
"În urma unei sesizări, pe care am primit-o, ne-am deplasat în comuna Malovăț, pentru a vedea dacă se confirmă cele anunțate anterior. Ni se transmitea, în acea sesizare, că două minore ar fi fost căsătorite în schimbul unor sume de bani. În momentul în care angajații D.G.A.S.P.C. au ajuns la fața locului, au constatat că, din păcate, situația se confirmă. Este – după știința noastră – primul caz când se dovedește și se concretizează, prin preluarea copiilor, o căsătorie aranjată între minori, contra unor sume de bani, în familiile de etnie rromă. Cele două minore urmează o consiliere psihologică la acest moment. Încercăm, prin măsurile pe care le luăm și prin consilierea psihologică, să poată să treacă peste această traumă"-a declarat Adrian Bidilici, directorul D.G.A.S.P.C. Mehedinți.
Cele două minore vor rămâne în grija statului, sub observare de specialitate, pentru a putea trece peste această traumă.