"În legătură cu situația punctuală de la Spitalul Floreasca, după cum știți, cauza principală, dincolo de aspectele tehnice care fuseseră soluționate în primă instanță, a rămas problema unei aparaturi de oxigen la care se lucrează și a fost cea a lipsei de personal. Personalul angajat a plecat după câteva săptămâni. Soluția pe care am găsit-o este aceasta ca într-un proiect cu Ambasada Franței să școlarizăm specialiștii care au fost, în final, angajați după patru concursuri organizate în mod repetat de conducerea spitalului. Primii trei au și plecat în Franța și, între timp, se finalizează și montarea acelui aparat astfel încât blocul operator să funcționeze. La întoarcerea colegilor din Franța, primele două saloane urmează să fie date în funcțiune, urmând ca, treptat, pe măsură ce colegii ceilalți termină formarea în Franța, să deschidem următoarele două, pentru ca în final toate 6 să fie funcționale", a precizat Achimaș-Cadariu, la Senat.
Patriciu Achimaș-Cadariu a fost invitat, marți, la Senat, la ''Ora ministrului'', pentru discuții pe tema salarizării din sistemul medical, relatează AGERPRES.