Graţiela Gavrilescu s-a aflat în perioada 16-21 octombrie într-o delegaţie oficială în statul sud-american Chile, aflat pe coasta Oceanului Pacific.
Ministerul Mediului a emis un comunicat în care a detaliat toate momentele importante pe care Graţiela Gavrilescu le-a bifat în Chile, dar fără să menţioneze că delegaţia română, în frunte cu ministrul, a petrecut două zile şi în Insula Paştelui, aflată sub jurisdicţia statului sud-american, însă la o distanţă de 3.600 de km de ţărm, în mijlocul Oceanului Pacific, notează Adevarul.ro.
Chestionat pe tema deplasării, ministerul a vorbit despre acordurile privind mediul semnate de ministru și omologul din Chile.
Inițial, nu a existat o referire la cele două zile petrecute în Insula Pașetelui. Apoi, cei de la minister au revenit.
„Vizita a fost realizată în contextul în care Insula Paştelui este unul dintre cele mai afectate teritorii din lume de efectele schimbărilor climatice. În contextul preluării, de către România, a preşedinţiei Consiliului UE, a fost solicitat sprijinul ţării noastre pentru creşterea nivelului de ambiţie în lupta globală împotriva schimbărilor climatice“, se justifică vizita în update-ul la comunicat.