"Noi am comunicat, dar din păcate s-a comunicat trunchiat, fiecare citeşte legea cum doreşte şi o interpretează în acelaşi fel. Doresc să transmit un semnal de calm, toţi cei care protestează, e un drept constituţional al dumnealor. Şi la Mnisterul Justiţiei, toţi cei care au dorit să protesteze, i-am aşteptat, am discutat cu dumnealor, în schimb oportunitatea este a ministrului, iar ultimul cuvânt îl aveţi dumneavoastră, colegii mei parlamentari", a spus Iordache în sala de grup a PSD, unde se aflau deputaţii PSD şi reprezentanţii presei, conform mediafax.ro.
Iordache a refuzat să răspundă oricărei întrebări a presei. În momentul în care un jurnalist l-a întrebat dacă îşi va da demisia ca urmare a protestelor, Iordache a evitat să răspundă, iar întrebarea a fost primită cu rumoare şi răspunsuri negative din partea deputaţilor PSD.
Ministrul Justiţiei a spus, referitor la cele două proiecte de lege care vizează eliminarea unei posibile sancţiuni de la CEDO, că a ţinut cont de toate observaţiile pe care le-a primit.