Este vorba despre persoanele închise în perioada 24 iulie 2012 - 19 octombrie 2017, iar potrivit sindicaliştilor ar fi vorba de 90.000 de foşti deţinuţi.
Un simplu calcul arată că statul ar trebui să scoată din vistierie 70 de milioane de lei pentru aceștia. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara, încă din martie anul trecut, că unele state europene, precum Italia şi Ungaria, au despăgubit deţinuţii care au stat în condiţii necorespunzătoare cu 5 euro pe zi. Tot atunci anunţa un proiect de lege în acest sens.
Printre VIP-urile care au fost încarcerate după 2012 și care nu au beneficat de zilele-câștig date în baza Legii recursului compensatoriu se numără:
- Fostul premier PSD, Adrian Nastase - condamnat la 4 ani si 6 luni de inchisoare in dosarele Zambaccian si Trofeul Calitatii, care a fost liberat in august 2014;
- Fostul senator PSD, Catalin Voicu - condamnat la 7 ani de inchisoare pentru coruptie, eliberat in februarie 2016;
- Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu - condamnat la cinci ani si jumatate in dosarele Transformatorul si Spaga pentru contracte la ministerele Justitiei si Sanatatii, eliberat in august 2017.
- Fostul senator Dan Voiculescu - condamnat la 10 ani de inchisoare in dosarul privatizarii ICA, eliberat in iulie 2017.
"Orice persoana interesata care considera ca executa sau a executat o pedeapsa sau masura privativa de libertate, in conditii necorespunzatoare, pe o durata mai mare de 2 zile, poate introduce o cerere de acordare de compensatii financiare la Administratia Nationala a Penitenciarelor", este unul din articolele din proiectul de lege, citat de Ziare.com.