Ministrul Fondurilor Europene a explicat, la Realitatea PLUS, cum vor fi gestionați banii.
”Avem un fond de 350 milioane euro, decontăm două categorii de cheltuieli. Una este legată de echipamente medicale, tot ce este nevoie pentru a se asigura tratamentul bolnavilor, iar o a doua cheltuială este pentru echipamentele de protecție le cadrelor medicale care îi păzesc pe cei care intervin acum direct și asigură tratamentul bolnavilor.
Dacă va fi nevoie, vom suplimenta aceste fonduri pentru ca întregul sistem să poată beneficia de ceea ce este nevoie. Putem ajunge cu majorarea la 500 milioane de euro, dar e prematur să facem astfel de estimări”, a declarat Marcel Boloș.
Referitor la discuțiile de la Cotroceni la care va participa, ministrul a spus că va prezenta măsurile pe care le pregătește. El a vorbit despre un apel de urgență pentru toți cei care au nevoie de sprijin.