Întrebat, după plecarea ministrului Justiţiei, Florin Iordache, care a refuzat iritat să mai răspundă la întrebări, dacă vreun membru al Guvernului s-a opus acestor acte normative, Viorel Ştefan a răspuns: "Speram să întrebaţi despre buget. Răspunsul va fi foarte scurt. Nu."
Întrebat apoi cum se simte că face parte dintr-un guvern care a făcut mascat aceste modificări în pofida protestelor, ministrul Finanţelor a răspuns: "Manifestarea societăţii civile este un exerciţiu democrativ, pot fi 10,000 şi 100.000 de oameni care pot ieşi din stradă să îşi manifeste punctul de vedere, a fost o consultare ieri la Ministerul Justiţiei, este un exerciţiu democratic, specialiştii au considerat că se impune o decizie în procedura excepţională, trebuie armonizat Codul Penal cu deciziile CCR. Cred că suntem într-o mare întârziere, se justifica procedura prin OUG".
"Nimeni nu s-a opus, nimeni nu a făcut comentarii", a adăugat ministrul Finanţelor.