Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor, de la Buzău, că doreşte foarte mult să nu se mai folosescă telefonul mobil în timpul orei, dar şi ca, la începutul anului școlar, elevul de serviciu să fie înlocuit cu un cadru didactic auxiliar.
"Îmi doresc foarte mult să nu se mai folosească telefonul în timpul orei şi să existe o zonă în care să se păstreze telefoanele mobile în timpul orei, îmi doresc din punctul acesta o eficientizare a întregului proces instructiv educativ, dar pentru asta avem nevoie şi de parteneri, autorităţile locale şi mass-media", a declarat ministrul Pop.
Potrivit evz.ro, o decizie finală va fi luată după o dezbatere amplă asupra Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar, unde se va decide alături de parteneri, părinţi şi elevi.