Ecaterina Andronescu se de arată oripilată de afirmațiile făcute de căre preotul Vasile Răducă.
”Pe mine mă oripilează, mi se pare de neconceput. Dacă mă întrebați pe mine vă răspund direct: nu are ce căuta ca profesor într-o universitate, cu atât mai mult la Facultatea de Teologie”, a spus Ecaterina Andronescu, la Realitatea TV.
”Comisia de Etică se poate sesiza mai ales că este profesor de morală”, a spus acesta, adugând că apreciează poziția luată de Universitatea din București.
”Este de neacceptat și surprinzător modul în care a ales să se exprime. Mă întreb ce se întâmplă cu studenții lui. Universitatea trebuie să ia măsuri, să sesizeze Comisia de Etică și să adauge și alte măsuri”, a completat Ecaterina Andronescu.
”Declarațiile au fost extrem de nepotrivite”, a spus ministrul Educației, explicând că sunt inacceptabile.
Preotul Vasile Răducă a lansat făcut, într-o emisiunea, afirmaţii controversate şi discriminatorii despre sex, viol şi musulmani.
După aceea, preotul Vasile Răducă, prodecanul Facultăţii de Teologie, a transmis presei precizări cu privire la afirmaţiile controversate făcute în emisiunea din 27 mai, la Radio Trinitas, în emisiunea "Răspundem ascultătorilor" cu tema "Darul naşterii de prunci", precizând că regretă faptul că vorbele sale "au avut un ecou nedorit".
Prodecanul de la Teologie, declarații scandaloase despre viol. Universitatea București îl vrea demis
Redăm integral poziția trimisă de preotul Vasile Răducă:
Dragii mei,
Constat cu regret faptul că vorbele mele, adresate în contextul unui dialog la radio, cu persoane care cereau îndrumare din punct de vedere creştin ortodox pentru situaţiile delicate de viaţă în care se aflau, au avut un ecou nedorit.
Revin, aşadar cu explicaţii pe care le găsesc necesare pentru a clarifica problemele extrem de delicate care nu puteau fi ‚rezolvate’ la telefon şi la radio, din lipsă de timp, dar care au avut un răspuns cât se poate de valid din punct de vedere teologic:
1. Din punctul de vedere al moralei creștine, relatiile sexuale sunt permise exclusiv în cadrul căsătoriei, altfel omul își poate duce viaţa şi fără să întrețină relații sexuale. Morala creștină nu este de acord cu utilizarea prezervativului.
Cea mai bună metodă contraceptivă și acceptată de Biserică este abstinența. Orice act sexual are urmări mult mai profunde decât simpla jubilare sexuală individuală a ambelor sexe şi are o finalitate. Spre exemplu, în timpului ciclului menstrual organismul femeii produce o serie de estrogeni. Unii sunt folositori organismului. Alții sunt și cancerigeni. Excesul de estrogeni poate fi nociv organismului femeii.
Testosteronul din lichidul seminal masculin are menirea să neutralizeze efecul nociv al acestor estrogeni. De aici necesitatea unor relații sexuale normale, firești, fără bariere fizice, precum prezervativul.
Bineînțeles că sunt și cazuri speciale despre care nu am fost întrebat în emisiune. Din nefericire, în România ne moare femeia tânără, lovită de boli necuțătoare. De multe ori nu știm etiologia acestor situații.
Poate că necunoașterea semnificației profunde a actului sexual, aceea de fuziune în cadrul căsătoriei binecuvântate (De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Mc., 10,7-8), este una din cauze. Nu strică să vorbim despre ea persoanelor active din punct de vedere sexual și să o cunoaștem.
Recomand spre parcurgere persoanelor mai interesate de aspectele științifice, cel puțin următoarele volume: prof. Dr. Petrache Vârtej, Ioana Vîrtej, Cătalina Poiana, Ginecologie endocrinologica, Ed. All, 2003, Dr. John C. WILLKE, Barbara H. Willke, Abortion Questions and Answers Love Them Both, Hayes Publishing Co. Inc., 2003; dr. Larisa Ciochină, Constantin Iftime, O viziune asupra vietii, ed. Provita media.
2. Mi s-a adresat întrebarea dacă un copil conceput printr-un viol trebuie să fie avortat. In calitate de preot ortodox, eu am comunicat punctul de vedere al Bisercii care socotește că acest lucru nu trebuie făcut.
Trinitas, radioul Patriarhiei: Sarcina după un viol - poate e un viol la care ai consimțit
Dacă minunea conceperii unui prunc s-a produs, acel prunc nu trebuie avortat, indiferent de condițiile în care pruncul a fost conceput. Se stie ca unirea celor două celule germinale nu se produce în momentul săvârșirii actului sexual, ci după mai multe ore.
Din punct de vedere stiintific însă, eu nefiind medic ginecolog sau obstretician, dar prin prisma activității didactice fiind nevoit să parcurg literatura specializata ale cărei puncte de vedere le preiau, știu că cercetătorii în domeniul medical consideră că, în cele mai multe cazuri, violarea unei femei nu se soldează automat și cu rămânerea gravidă a acesteia.
In cazul unui viol care ar presupune o eventuală stare de graviditate, în ciuda traumei suferite, victima are la dispoziție câteva ore în care ar putea ajunge la un centru medical specializat, unde primește îngrijiri igienice speciale (sau poate face ea însăși acest lucru), încât violul să nu se soldeze cu o sarcină.
Aceste aspecte insă țin și de educația primită. Punctul de vedere al specialiștilor, pe care acum regret că mi l-am însușit și l-am
expus, este că, dacă o femeie rămâne însărcinată în urma unui viol, este vorba mai degrabă de un viol la care aceasta a fost constrânsă să consimtă din punct de vedere fiziologic.
Personal, sunt împotriva oricărei forme de viol. Traumele prin care trec aceste femei sunt de neimaginat și consider că, după trauma unui viol, poate că nu este recomandabil ca femeia să treacă printr-o nouă traumă, aceea a avortului.
Aceste victime merita rugăciunea și empatia noastră, a tuturor în paralel cu luarea oricăror măsuri ca violatorii să fie descurajați, pedepsiți și ajutați să nu mai facă așa ceva.
3. Nu am nimic cu căsătoriile inter-etnice și inter-religioase. In calitate de teolog, am arătat un punct de vedere cu privire la antropologia islamică, comparativ cu cea creștină.
Vă rog să citiți cel puțin Șura a IV-a din Coran. Veți vedea de câtă demnitate se bucură femeia în islam. Nu acuz și nu condamn punctul de vedere al islamului.
Citiți și Evangheliile și veți vedea cum este văzută femeia de Hristos, respectiv, în creștinism. Pe doamna care m-a întrebat cu privire la respectiva căsătorie am îndemnat-o să privească la demnitatea pe care cele două religii o acordă femeii astfel ca, ulterior să își poată îndruma fiica în consecință.
Acestea fiind zise, sper ca punctul meu de vedere, in perfect acord cu dogma crestin-ortodoxa si clarificat in aceste randuri să tempereze multe din aspectele generate de graba cu care, poate, am vorbit în contextul dialogului telefonic, la radio.
Pr. Vasile Răducă”