"Am avut ani în care examenele, fie de evaluare națională, fie de bacalaureat, au fost concepute ca și cum ar fi olimpiade naționale. Un profesor învață din primul an de facultate că evaluarea se face la nivelul clasei, și nu în funcție de cei mai buni cinci elevi din clasă. Asta se întâmplă. Subiectele de anul trecut au fost corect calibrate, anul acesta vom avea subiecte de același tip, nu cred că vor fi mai ușoare, nu cred că vor fi mai grele", a declarat Pricopie la Palatul Parlamentului, după ce a participat la ședința grupului PSD din Senat.
El a precizat că le-a cerut inspectorilor școlari să interzică orice practică de colectare de bani ca "protocol".
"Am cerut inspectorilor să verifice respectarea legalității, să interzică orice practică de colectare de bani, indiferent de motiv. Nu există subiectul 'protocol'. Organizarea acestor examene se poate face din fondurile alocate de la bugetul statului", a arătat ministrul Educației.