Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a afirmat marţi că acţiunea din Justiţie a magistraților nu este de apreciat.
"Eu sper să depăşim această perioadă şi toată lumea să înţeleagă că toate categoriile profesionale trebuie să îşi exercite atribuţiile cu responsabilitate. Nu ştiu dacă este salutar că o categorie, care e ţinută în primul rând de respectarea legii, este prima care o încalcă. Este greu să fac eu aceste aprecieri", a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan, întrebată despre protestul magistraţilor.
Prezentă la bilanţul activităţii pe 2018 a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Carmen Dan nu a dorit să comenteze despre motivele pentru care magistraţii protestează, afirmând însă că acţiunea acestora "nu este un lucru de apreciat".
"Pot doar să constat că nu este un lucru de apreciat şi îmi doresc ca foarte repede şi această categorie profesională să conştientizeze că este nevoie de contribuţia ei în egală măsură ca de contribuţia celorlalte instituţii ale statului", a precizat ministrul de Interne, potrivit Agerpres.
Întrebată dacă până în prezent i-au fost semnalate blocaje în anchetele poliţiştilor, aflate sub coordonarea procurorilor, ea a răspuns:
"Nu mi-au raportat colegii mei nicio astfel de situaţie. După cum am spus, noi continuăm să ne facem treaba. Sunt dosare pe care le instrumentează Poliţia Română, dosare pe care le instrumentează şi Poliţia de Frontieră, şi sper ca şi din cealaltă parte să existe reciprocitate".