Ministrul Apărării maghiar Tibor Benko a spus la postul de televiziune M1 că salariile vor crește cu 20% în ianuarie, urmată de o creștere de câte cinci procente în următorii trei ani.
Benko a spus că majorarea salarială va fi însoțită de o schimbare legislativă, și anume introducerea unei noi categorii de angajați de stat denumită "angajați în domeniul apărării".
Ministrul maghiar a consultat deja liderii grupurilor parlamentare pentru a-și susține schimbarea, potrivit presei din țara vecină.
Tibor Benko a declarat că creșterea de 20% a salariilor de anul viitor nu va afecta proiectul de dezvoltare al forțelor armate, deoarece bugetul va oferi o sumă suplimentară de 1,7 miliarde HUF (20 milioane dolari) pentru anul 2019.
Luna trecuta, Parlamentul de la Budapesta a aprobat planul lui Benko de a crește numărul maxim permis de angajați în trupele maghiari la 37.650, față de numărul din prezent - 29.700. La fel ca și România, Ungaria are o armată profesionistă, renunțând la sistemul clasic de recrutare.