Ministerul Sănătăţii a transmis, vineri, că a dat curs tuturor solicitărilor venite din partea organelor judiciare, conform competenţelor sale legale, menţionând că desfăşoară permanent activităţi de prevenire şi de combatere a actelor de corupţie care pot pune în pericol funcţionarea sistemului sanitar şi siguranţa pacienţilor.
"Având în vedere comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la punerea în aplicare a unor mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Iaşi, Braşov, Neamţ facem următoarele precizări: Ministerul Sănătăţii a dat curs tuturor solicitărilor venite din partea organelor judiciare conform competenţelor sale legale. Fiind o anchetă penală în curs de desfăşurare, nu putem oferi alte informaţii sau detalii suplimentare. Ministerul Sănătăţii desfăşoară permanent activităţi de prevenire şi de combatere a actelor de corupţie care pot pune în pericol funcţionarea sistemului sanitar şi siguranţa pacienţilor", a precizat Ministerul Sănătăţii.
Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii și procurorii au făcut zeci de percheziții care-i vizau pe medici și alte cadre medicale suspectate că prelevau defibrilatoare şi stimulatoare cardiace luate de la pacienți decedaţi și le montau unora în viață, la preţuri de dispozitive noi.
24 de percheziţii au avut loc în judeţele Iaşi, Braşov şi Neamţ, iar cercetările vizează abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.
Totodată, vor fi efectuate opt controale economice la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi se vor pune în aplicare patru ordonanţe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracţională, potrivit Agerpres.
Activităţile se desfăşoară la sediile sociale ale unor firme şi la domiciliile persoanelor fizice presupus a fi implicate în activitatea infracţională sau la imobile deţinute de acestea. De asemenea, vor fi efectuate percheziţii domiciliare la sediile unei primării comunale, unor spitale şi unui ONG, se preciza într-un comunicat al IGPR transmis