"Având în vedere faptul că fondurile alocate pentru acest program pe trimestrul I au fost insuficiente ca urmare a trimestrializării primite de la Ministerul de Finanțe, Ministerul Sănătății a refăcut sumele alocate pe alte programe și a alocat suplimentar, la sfârșitul lunii ianuarie, suma de 38.415.000 de lei pentru programul HIV/SIDA, urmând ca la rectificarea bugetară să se facă corecțiile la capitolele bugetare pentru celelalte programe", a precizat MS prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituției, potrivit agerpres.ro.
Reprezentanții MS susțin că încă de la începutul anului au fost depuse toate eforturile pentru a suplimenta fondurile acestui program, iar pacienții bolnavi de HIV/SIDA să poată beneficia la timp de tratamentul adecvat.
Ministerul Sănătății a suplimentat suma pentru programul HIV/SIDA
