„Mesajul de condoleanțe al Ministerului Justiției la încetarea din viață a domnului chestor de poliție penitenciară (r) Cătălin Claudiu Bejan
Ministerul Justiției își exprimă regretul pentru trecerea în eternitate a domnului chestor de poliție penitenciară (r) Cătălin Claudiu BEJAN, fost director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Pe parcursul activității sale, sistemul penitenciar românesc a cunoscut o reală dezvoltare, cariera domniei sale constituind un reper pentru corpul profesional al polițiștilor de penitenciare.
Dumnezeu să-l odihnească!
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, a transmis Ministerul Justiției, joi, după anunțul decesului lui Claudiu Bejan.
Claudiu Cătălin Bejan, fostul director al Administrației Penitenciarelor, a fost găsit mort, joi, într-o cameră de hotel din Mamaia. Potrivit primelor informații, acesta nu prezenta urme de violență, fiind exlusă și o variantă a sinuciderii. Claudiu Bejan era cunoscut cu probleme cardiace.
Fostul șef al penitenciarelor, găsit MORT în camera de hotel - Detalii despre CAUZA decesului
Trupul neînsuflețit a fost dus la INML, iar medicii legisti vor stabili cu exactitate cauza decesului.
Claudiu Bejan a fost director al ANP (2013-2016) și în prezent era director la Secretariatul General al Guvernului - Corpul de control al primului ministru. Anterior a fost consilier al fostului ministru al Justiției Ana Birchall, numit în 2019.
Bejan a deţinut funcţia de director general adjunct al ANP (2012-2013), anterior fiind director adjunct la Penitenciarul Poarta Albă (2010-2012), după ce a deținut mai multe funcții de conducere la același penitenciar (2007-2010).