Reacția ministerului vine după ce primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut joi un apel public către ministrul Energiei, Victor Grigorescu, să se implice în rezolvarea problemelor dintre RADET şi ELCEN, astfel încât instituţia din subordinea sa să reducă poprirea pusă pe conturile RADET, pentru a rămâne fonduri şi pentru reparaţiile urgente din reţeaua de termoficare, transmite News.ro.
RADET avea la 15 iunie o datorie de 3,62 miliarde lei către ELCEN, fără a include contravaloarea energiei termice livrate şi nefacturate de la începutul lunii.
La rândul său, ELCEN a ajuns să acumuleze din această cauză o datorie de 540 milioane de lei către furnizorii de combustibil, 822 de milioane de lei către bugetul de stat şi 383 de milioane de lei către alţi creditori.
Suma din urmă provine din datorii către instituţii financiare şi au fost realizate pentru a putea funcţiona în continuare, în condiţiile în care RADET nu şi-a putut achita datoriile acumulate în ultimii zece ani, subliniază ministerul.
Astfel, ELCEN poate fi executată silit în orice moment de furnizorii proprii, existând o decizie a instanţei favorabilă Romgaz, de poprire a conturilor ELCEN, care se va aplica de la 2 iulie, dată după care conturile companiei vor putea fi blocate.
„Solicitarea în instanţă a recuperării datoriilor RADET către ELCEN este un demers legal şi necesar, iar decizia de poprire a conturilor RADET a fost luată de către instanţa de judecată”, mai arată ministerul.
Ministrul de resort, Victor Grigorescu, consideră că dialogul instituţional este singura cale pentru a evita o situaţie dramatică.
„Sunt convins că toate părţile implicate sunt conştiente de faptul că un eşec în această situaţie va afecta în mod direct viaţa locuitorilor Capitalei şi cred că acest motiv este suficient pentru a ne aduce pe toţi la masa dialogului şi a ne concentra toate eforturile pentru rezolvarea problemelor apărute”, a punctat Grigorescu.
Gabriela Firea i-a cerut public ministrului Energiei să discute cu reprezentanţii ELCEN, care sunt în subordinea sa şi a adresat acelaşi apel către premierul Dacian Cioloş.
Ea a adăugat că peste două săptămâni va merge la Bruxelles pentru a debloca cele 187 de milioane de euro, fonduri europene care ar trebui să fie alocate pentru modernizarea şi redimensionarea reţelei de termoficare din Bucureşti.
Întrebată dacă va aborda cu ministrul Energiei şi subiectul privind fuziunea ELCEN-RADET, Firea a spus că, din punctul ei de vedere, două entităţi economice care lucrează în acelaşi domeniu ar trebui să aibă o activitate sinergică, ar trebui să aibă un management comun şi să fie găsită formula administrativă cea mai corectă şi cea mai potrivită acestui moment.
"ELCEN spune că are datorii, RADET are nevoie de bani şi este un lanţ al slăbiciunilor. Niciodată nu mai ajungem să rezolvăm problema. Eu cred că suntem într-un moment T0 şi cei care suntem acum în funcţie trebuie să rezolvăm această situaţie care trenează de ani de zile”, a mai spus primarul ales.