Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că nu s-a confirmat prezenţa unor fragmente de dronă în altă zonă decât cele cercetate anterior, activităţile de supraveghere a zonelor de pe teritoriul naţional aflate în proximitatea porturilor ucrainene continuând.
Militarii au cercetat o suprafaţă de peste 80 de km pătraţi, aflată în apropierea porturilor ucrainene / Posibila existenţă a unor noi fragmente de dronă, la 3,5 km de Plauru, neconfirmată în urma verificării în teren, aa transmis ministerul într-un comunicat de presă.
Fragmente dintr-o dronă au fost găsite pe teritoriul României, în satul Plauru, aflat pe malul celălalt al Dunării de portul Ismail. În ultimele zile, portul Izmail a fost atacat repetat de ruși.
„În ultimele 48 de ore, forțe și mijloace ale Ministerului Apărării Naționale, din Forțele Navale, Forțele Terestre și din alte structuri au acționat cu echipe de cercetare în teren și cu dispozitive de supraveghere aeriană pe o suprafață de peste 80 de kilometri pătrați în zonele localităților Ceatalchioi, Plauru și Chilia Veche din județul Tulcea, și în județul Galați, pe malul românesc al Dunării, în proximitatea portului Reni din Ucraina.
De asemenea, Forțele Navale execută cu nave fluviale, misiuni de patrulare și monitorizare pe brațul Chilia al Dunării.
În urma informaţiilor primite în după-amiaza zilei de sâmbătă, 9 septembrie, de la reprezentanţii autorităţilor publice locale din Ceatalchioi, care semnalau posibila existenţă a unor fragmente de dronă într-o altă zonă decât cele cercetate până în prezent, aflată la aproximativ 3,5 kilometri vest de localitatea Plauru, militarii Regimentului de Infanterie Marină au executat, sâmbătă, 9 septembrie, în a doua parte a zilei, şi în dimineaţa zilei de duminică, 10 septembrie, misiuni de cercetare în teren, în urma cărora nu s-a confirmat existenţa elementelor semnalate.
Forţele MApN rămân în continuare în alertă şi vor continua cercetările în zonele de pe teritoriul naţional aflate în proximitatea locaţiilor unde forţele ruse execută atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre”, a transmis MApN.
"Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar, fiind crime de război.
De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real", a mai precizat MApN.
Sâmbătă, la aproape o săptămână de la sesizările despre posibile resturi de dronă ale localnicilor din proximitatea porturilor ucrainene Izmail și Reni atacate de ruși, MApN a anunțat că zona a fost securizata.
Ministerul Apărării a anunțat sâmbătă, 9 septembrie, că, după descoperirea fragmentelor dintr-o dronă, sâmbătă, în localitatea Plauru, a fost securizată zona.
Fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă au fost descoperite sâmbătă de militari ai Forţelor Navale Române. În cursul zilei de sâmbătă militari din Forţele Navale Române, dislocaţi pentru misiuni de cercetare în zona localităţii Plauru, judeţul Tulcea, au executat activităţi de căutare în aria de responsabilitate, ca urmare a primirii unor informaţii de la autorităţile locale, transmise prin comenduirea Garnizoanei Tulcea, cu privire la posibila existenţă a unor elemente de dronă la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru.
Sâmbătă, Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă au fost descoperite de militari ai Forţelor Navale Române.
"În urma executării cercetării în teren, au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Zona a fost securizată de militari, iar elementele descoperite vor fi ridicate pentru analiză şi expertizare tehnică", precizează MApN.
Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre.
"Aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar, fiind crime de război. Forţele MApN rămân în continuare în alertă şi vor continua cercetările în zonele aflate în proximitatea locaţiilor unde forţele ruse execută atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre. De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real", a amintit MApN.
Resturile de dronă găsite, expertizate tehnic
De asemenea, purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, a declarat sâmbătă că resturile de dronă vor fi supuse expertizei tehnice, pentru a afla mai multe informaţii despre circumstanţele şi perioada în care acestea au ajuns pe teritoriul României.
Constantin Spînu a declarat că fragmentele fac parte dintr-o dronă similară cu cele folosite de armata rusă şi a anunţat că va oferi noi detalii în momentul în care expertizele tehnice vor fi finalizate.
"Colegi de la Forţele Navale Române sunt dislocaţi în zona Ceatalchioi - Plauru pentru misiuni de cercetare în aria de responsabilitate. Am primit astăzi informaţii de la autorităţile locale cu privire la posibila existenţă a unor elemente de acest tip la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru. Informaţiile s-au dovedit corecte. În această locaţie au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară cu cele folosite de armată rusă. În mod procedural, zona a fost securizată, probele au fost ridicate pentru expertiză tehnică şi analiză. Foarte important este că noi rămânem în alertă şi vom continua cercetările în zonele acestea aflate în proximitatea obiectivelor vizate de atacurile aeriene", a precizat Constantin Spînu, la un post TV.
El a subliniat că este vorba "cu siguranţă" despre o altă locaţie decât cea în care au fost găsite fragmente zilele trecute.
"Nu am informaţii exacte câţi kilometri şi câţi metri sunt între cele două locaţii, însă sunt două locaţii diferite. Important este că rămânem în contact permanent şi cu structurile aliate, care sunt informate în timp real. Cel mai important mi se pare faptul că aceste atacuri trebuie condamnate cu fermitate. România condamnă cu fermitate aceste atacuri şi le spune pe nume: sunt crime de război. Orice atac împotriva infrastructurii civile, aşa cum este cea din porturile ucrainene de la Dunăre, împotriva zonelor locuite de populaţie civilă, sunt crime de război", a mai spus reprezentantul MApN.