Până în acest moment numărul firmelor afectate de criză este incert.
”Este foarte greu de spus, noi am pus acum la punct un grup de lucru si încercăm cu un institut de sondare a opiniei publice sa colectam date real time din economie astfel incat să putem veni cu astfel de cifre imediat, dar cu siguranta, vorbim de zeci de mii de companii care sunt afectate in clipa de fata”, a spus RADU BURNETE director executiv la Federatia Patronala Concordia.
Printre cele mai afectate ramuri ale economiei sunt cele ale turismului și restaurantelor. De două zile, toate barurile, pub-urile, restaurentele și cafelenele sunt închise.
”Avem de-a face cu aproximativ 300 de mii de oameni care nu mai au activitate. Decizia pe care a luat-o este să ii tinem pe oamnei in continuare angrenati in companie prin mecanismul de somaj tehnic pastrandu-le veniturile in proportie de 75 la suta”, a declarat Dragos Petrescu, președinte Hora.
La rândul său, antreprenorul Ștefan Mandachi a explicat situația afacerilor sale: ”Noi am avut 56 de restaurante din care mai functioneaza doar 2 in regim de catering. In total, în compania proprie, am avut 600 de angajati, in companiile frrancizate per grup 1000 de salariati, am ramas cu foarte putini dintre ei. Prima decizie a fost sa achitam toate salariile integral pana la data de 16. Toata lumea e platita, in momentul de fata deciziile sunt foarte greu de luat pentru ca noi nu mai avem niciun acces la niciun fond numerar, toate sursele noastre de venit sunt blocate ca urmare a situatiei starii de urgenta”.
Reprezentanții din turism le recomandă celor care și-au cumpărat vacanțe sa le reprogrameze.
”Cuvantul de ordine trebuie a fi reprogramare in acest moment”, a spus Adrian Voican, președinte FAPT.