Şi mai grav este faptul că sute de mii de bucureşteni pot rămâne în orice moment fără apă caldă şi căldură, deşi şi-au plătit facturile. Asta pentru că, potrivit viceprimarului Cornel Pieptea, 13 puncte termice riscă să fie închise oricând, din cauză că nu s-au mai făcut reparaţii. Nu ar fi prima dată când s-ar întâmpla asta. Datoriiile au fost motivul pentru care, în octombrie, locatarii din mai multe sectoare nu au avut apă caldă câteva zile. La fel s-a întâmplat şi în plină iarnă. Atunci, bucureştenii din mai multe cartiere au înfruntat gerul şi lipsa apei calde în propriile apartamente, din cauza unei avarii la reţeaua termică.