”Întrebat ce ar salva dacă i-ar lua foc casa, Cocteau a răspuns „Aș salva focul!“.
Când arde casa Domnului, nu doar salvezi casa, ci te întorci, dac-ai nesocotit-o, la piatra de care s-au lepădat zidarii, piatra care se află mai presus de oricine și mai presus de toate: piatra din capul unghiului.
Catedrala va fi, desigur, refăcută, iar rana din trupul creștinătății, peste un timp, se va închide, după cum s-au închis și alte răni la fel de dureroase, multe ivite nu din neglijență omenească, ci din barbarie. Pe unii dintre noi ne va urmări gândul că ferocității de odinioară, de la începuturi și până la ocupația nazistă, Catedrala i-a rezistat cu superbie, dar a ajuns să fie mistuită sub flăcări în vreme de pace, tocmai în secolul tehnologiei.
Suntem vulnerabili. Vulnerabili din nevolnicie.
În asemenea nefericite împrejurări, românii ar putea învăța de la francezi elanul de solidaritate, felul lor uimitor de a strânge rândurile când sunt loviți de tragedie, desăvârșita lor comuniune în reconstrucție. Ar putea deprinde încrederea, speranța și suflul proaspăt deopotrivă.
La celălalt capăt al Europei, un copil moare înecat în fosa septică a unei școli. E țara în care nevolnicia distruge patrimoniul și ucide copiii. Să strângem rândurile, oameni buni, și să învățăm ceva din toate acestea”, a scris Mihai Șora pe pagina sa de Facebook.