„A încetat din viață meșterul ("meșter" este un fel de superlativ al "maestrului" în jargonul teatral) Radu Beligan. Era de o vârstă cu România. Născut în 1918. Un om, un artist, cu lumini și umbre. I-am citit toate cărțile, l-am urmărit pe scenă.
În lumea teatrului, Radu Beligan este o somitate. Nu numai în România. În toată lumea. A fost cel mai important președinte din istoria Institutului Internațional de Teatru (pe înțelesul tuturor) "șeful mondial al teatrului". Apoi, a fost numit președinte de onoare pe viață. (!!!)
De departe cel mai cultivat om de teatru din România. Un mare creier. Un uriaș intelectual.
Că a făcut pactul cu Partidul Comunist, așa cum a fost acuzat în 1990, când a și fost alungat din teatru în febra evenimentelor (tot atunci a fost dat afară din Facultate si Dem Rădulescu), e adevărat. Dar alea erau vremurile. Și s-a folosit de acest pact ca să construiască două teatre: Teatrul de Comedie și Teatrul Național.
Și să ne înțelegem, în anii 60' până spre mijlocul anilor 70', România era Regina Teatrului Mondial.
Îmi aduc aminte că, atunci când domnul George Mihăiță mi-a făcut cunoștință cu dumnealui la o repetiție, nu m-am spălat două zile pe mâini.
Și-mi vine și acum să-mi dau pumni în cap pentru că, atunci când s-a gândit să ma distribuie într-o comedie bulevardieră, nu am avut timp.
Sala Mare a Teatrului de Comedie, unde sunt și eu angajat, îi poartă numele.
Drum bun, Meștere!”, a scris Mihai Bendeac pe contul său de socializare.